După trei săptămâni de anchetă sub coordonarea Parchetului din Bobigny (la periferia Parisului), procedura de informare judiciară a fost începută vineri în cazul agresiunii.
„Inițierea informării judiciare era așteptată cu nerăbdare de către familia” tânărului rom, a declarat avocatul acesteia, Julie Launois-Flacelière. Familia victimei intenționează să se constituie în parte civilă.
Adolescentul Gheorghe C., în vârstă de 17 ani, a fost bătut, pe 13 iunie, de 12 indivizi care îl suspectau de furt. Adolescentul locuia împreună cu familia și alți romi într-o casă părăsită din cartierul Pierrefitte-sur-Seine, în nordul Parisului. A fost găsit în stare de inconștiență, într-un cărucior de supermarket, abandonat în apropiere de cartierul La Cité des Poètes. Adolescentul român a fost în comă imediat după agresiune, dar starea lui s-a ameliorat între timp, precizează AFP.